În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în satele româneşti, cete de flăcăi se pregătesc pentru 'urat', respectând datinile şi obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia 'mascaţii'. În satele bucovinene se obişnuieşte ca mascaţii să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.
Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită 'brezaia' (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.
Un alt obicei, cel al umblatului cu Ursul, este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un 'Ursar', este însoţită de muzicanţi şi urmată adesea de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul 'puiului de urs'). Aţâţată de ursar, în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile.
De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă colindatul şi cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani.
Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunităţii. Cocoţaţi pe dealuri, movile, copaci sau acoperişuri, ei 'biciuiesc' prin versuri sau înjurături fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, babele care fac farmece şi descântece, bărbaţii care îşi lasă nevestele, leneşii, hoţii sau beţivii. Acest dialog este aşteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula 'Cele rele să se spele, cele bune să se adune!'. Pentru curăţarea relelor şi alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor.
În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate şi că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu 'Pluguşorul' şi cu 'Sorcova', obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.
